Lampă Daum Nancy & Louis Katona
Picior din fier forjat patinat, semnat ”Katona”. Abajur din sticlă gravată cu acid , semnat ”Daum Nancy France”, cu crucea de Lorena. Franța, circa 1925.
39 cm. înălțime, 23 cm. diametrul abajurului.
Lampă stil Art Deco, cu formă organică și elegantă, stilizată după cea a unei ciuperci, formă extrem de populară în design-ul de obiect Art Deco, și bază hexagonală. Piciorul fusiform, din fier forjat și ciocănit, este alcătuit din benzi alternante, pline și din foliaj stilizat în maniera specifică, ușor geometrizantă, a stilului. Suprafața întregului picior este prelucrată decorativ prin martelare. Abajurul din sticlă, pe care sunt gravate cu acid caneluri radiante, evidențiază un spectaculos degradé de la roșu la verde atunci când lampa este aprinsă.
Louis Katona (1850-1933) a fost unul dintre cei mai apreciați manufacturieri de obiecte de artă decorativă din fier forjat, reușind să combine o estetică impresionistă cu acest material nu tocmai delicat. Majoritatea creațiilor sale valorifică interesul pe care stiluri precum Art Nouveau sau Art Deco l-au avut, la finalul secolului XIX și începutul secolului XX, pentru valențele decorative ale fierului forjat, material foarte popular în design-ul epocii.
Daum Nancy este una dintre cele mai faimoase manufacturi de sticlă artistică din Franța, competitor valoros al atelierelor Gallé, pe care le-au și depășit în aprecierea publicului după decesul lui Emile Gallé, în 1904. Producția de obiecte de artă din sticlă a atelierului Daum, în majoritatea ei în stilurile Art Nouveau și Art Deco, a început în jur de 1890, manufactura devenind repede un vârf în domeniu la finalul secolului XIX și în primele decenii ale secolului XX, poziție pe care o păstrează și în prezent.
Această piesă nu mai este disponibilă, însă dacă vă doriți una similară, vă rugăm să ne contactați. Avem un portofoliu mult mai amplu decât cel ilustrat pe site, și vă putem ajuta să vă îmbogățiți colecția sau să dăruiți opera de artă perfectă pentru orice gust și buget.