Bombonieră Limoges

Home / Bombonieră Limoges

 

Bombonieră Limoges

Porțelan cobalt, aur coloidal. Marca manufacturii Limoges La Reine pe verso

7 cm. înălțime / 13 cm. diametru

Bombonieră / casetă cu capac din porțelan cobalt cu decorație pictată cu aur coloidal, stil Empire, manufactura La Reine, Limoges. Scenă galantă pictată pe capac, central, în medalion circular cu bordură interioară de semipalmete, motiv care bordează și buza vasului. Trei buchete de flori pictate în interiorul casetei. Trei picioare cabriole stilizate, decorate cu aur coloidal. Modelul a fost unul foarte popular la finalul secolului XIX și începutul secolului XX, îmbinând scena centrală de inspirație Rococo cu motivele decorative în stil Empire.

Limoges este, alături de Sèvres, una dintre cele mai importante și mai vechi manufacturi de porțelan din Franța și din Europa. Fondată în 1771, fabrica ocupă și astăzi un loc central în producția europeană de porțelan fin.