BLUZA GALBENĂ, Ștefan Dimitrescu
Ulei pe carton, 59/49 cm., semnat stânga jos
Ștefan Dimitrescu (1886-1933), apreciat în egală măsură de contemporani și ca pictor, și ca violoncelist, a rămas în opinia criticii unul dintre exponenții valoroși ai realismului de factură post-impresionistă din pictura românească modernă. Membru al Grupului celor Patru (alături de N. Tonitza, F. Șirato și O. Han), a fost si profesor la Școala de Belle Arte din Iași. Peisajul și portretul sunt principalele două genuri prezente în creația lui, alegându-și deopotrivă motive rurale și urbane ca subiect. Cu o manieră proprie de construcție post-impresionistă din tușe minuțioase, cu umbre colorate reci verzi și albastre, pictorul nu se ferește de contururi, în care exploatează valoarea decorativă a liniei modulate.
Compoziția din plaje ample de culoare, compuse din tușe de nuanțe și intensități variate, are aici o dominantă cromatică solară, cu accente reci discrete de verde și albastru deschis, care modelează toate volumele. În planul apropiat care domină net spațiul plastic, silueta femeii așezate, a cărei carnație se compune din acorduri subtile de ocru cald, roșu, verde și albastru, se impune atenției în primul rând prin intensitatea luminoasă a bluzei galbene.
Această piesă nu mai este disponibilă, însă dacă vă doriți una similară, vă rugăm să ne contactați. Avem un portofoliu mult mai amplu decât cel ilustrat pe site, și vă putem ajuta să vă îmbogățiți colecția sau să dăruiți opera de artă perfectă pentru orice gust și buget.